În timp ce suntem de acord cu faptul că scenariile de învăţare îşi schimbă forma şi organizarea internă datorită noilor tehnologii, punem la îndoială faptul că suntem pe cale să asistăm la apariţia unui nou concept de învăţare. Prin urmare, acest articol este o încercare de a analiza dacă noile provocări sociale de netăgăduit stimulează cererea de a avea o nouă formă de învăţare şi dacă teoriile existente sunt încă aplicabile realităţilor actuale din învăţământ. Aşadar, facem o descriere panoramică a schimbărilor sociale, analizăm conceptul de e learning 2.0 şi descriem felul în care abordările teoretice existente surprind realitatea în domeniul învăţării. Punem un accent sporit asupra analizării naturii noilor scenarii, ca de exemplu a unui tip special de învăţare în reţea (ConnectLearning), bazat pe conectivitate şi constructivism şi abordări ale învăţării contextualizate.

Concluzia articolului este că trebuie să se opereze o schimbare la nivelul scenariilor de învăţare deoarece fundaţia teoretică necesară există şi a fost discutată în ultimele două decenii. Învăţarea în reţea nu este o nouă paradigmă sau un model de învăţare complet nou, ci descrie mai degrabă felul în care un concept consolidat (bazat pe idei inovatoare şi elemente de bază din teoriile existente în domeniul învăţării) poate ajuta la satisfacerea cererii de scenarii de învăţare „noi” care au o organizare proprie, sunt centrate pe student şi sunt bazate pe un context, pe emoţii, pe socializare şi comunicare.